Uleiul de peşte face copilul mai deştept şi alte beneficii ale acizilor graşi Omega 3

Un copil inteligent, sănătos şi cu poftă de joacă…este cea mai mare dorinţă a oricărui părinte. Pentru a creşte un copil sănătos este nevoie, în primul rând, de o alimentaţie echilibrată şi bogată în toate elementele esenţiale pentru creşterea armonioasă a acestuia. Printre aceste elemente esenţiale se numără şi Omega 3, pe care îl regăsim în formă concentrată în uleiul de peşte.

Uleiul de peste face copilul mai desteptNiciunui copil nu îi place să primească porţia de ulei de peşte, însă părinţii nu trebuie să se lase descurajaţi de refuzul celui mic. Acest supliment alimentar conţine substanţe dintre cele mai importante pentru dezvoltarea armonioasă şi sănătatea copiilor: acizii graşi Omega 3, 6 şi 9.

Aceşti acizi graşi nu pot fi produşi de organismul nostru – singurul mod în care putem să ne asigurăm aportul optim este prin alimentaţie. Probabil că deja cunoaşteţi câteva proprietăţi ale compuşilor Omega 3: aceştia întăresc sistemul imunitar, previn bolile cardiovasculare şi ajută chiar în controlul glicemiei pentru bolnavii de diabet de tip 2.

Uleiul de peşte bogat în Omega 3 – aliatul unui sistem nervos sănătos

Este important de reţinut că aportul de Omega 3 trebuie să înceapă încă din perioada sarcinii pentru a-i asigura copilului dumneavoastră toate condiţiile dezvoltării unui sistem nervos sănătos. Omega 3 din uleiul de peşte ajută la formarea legăturilor între celulele nervoase, îmbunătăţeşte fluxul sanguin, ajutând la realizarea unei oxigenări corecte a întregului creier.

Să înţelegem mai bine rolul acizilor graşi în dezvoltarea prenatală a copiilor. Omega 3 este denumirea generică pentru două tipuri de acizi graşi: DHA (acid docosahexaenoic) şi EPA (acid eicosapetaenoic). În timpul ultimului trimestru de sarcină, fătul absoarbe între 35-40 mg de DHA pe zi, ceea ce înseamnă că doza zilnică recomandată pentru mamă este de 200 mg. Toată cantitatea de DHA absorbită de făt se fixează în special în zona cortexului prefrontal şi parietal – adică în zonele cele mai active din creier, responsabile cu memoria pe termen scurt, procesele asociative, coordonarea, abilităţile motorii fine şi viteza de procesare a informaţiei.

Copiii deştepţi şi agili au un aport optim de Omega 3

Iată, deci, care este importanţa acizilor graşi din suplimentele de ulei de peşte. Aceşti acizi graşi îl ajută pe cel mic să memoreze, să îşi coordoneze mişcările şi să înveţe prin metoda asocierii de idei. De asemenea, s-a observat în cazul copiilor cu ADHD (deficit de atenţie şi hiperactivitate), că un aport optim de Omega 3 reduce efectele negative ale acestei afecţiuni.

Nu mai puţin important, menţinerea unui nivel optim de Omega 3 în organismul celui mic îi fortifică sistemul imunitar – un element esenţial în momentul în care copilul este înscris la creşă sau la grădiniţă. De asemenea, acizii graşi contribuie la dezvoltarea corectă a retinei ochiului, îmbunătăţind acuitatea vizuală a copilului.

Aşadar, dragi părinţi, nu uitaţi de linguriţa de ulei de peşte administrată celui mic. Chiar dacă nu îi place gustul, vă va mulţumi mai târziu, când va fi cel mai apreciat şi inteligent copil din clasă, datorită aportului de Omega 3 – susţinătorul natural al inteligenţei şi memoriei.


Cu un Like vezi tot ce publicăm:

Ai ceva de adăugat?...

*