Omega 3 ajută în tratarea diabetului de tip 2

Diabetul de tip 2 este una din cele mai frecvente boli cronice ale secolului XXI. Se declanşează pe fondul stresului, moştenirii genetice sau dezechilibrelor hormonale şi afectează un număr din ce în ce mai mare de oameni. În prezent, nu există niciun tratament pentru vindecarea diabetului, numai medicamente şi diete pentru a ţine această boală sub control. Printre substanţele benefice pentru acest tip de pacienți, Omega 3 ajută în tratarea diabetului de tip 2.

Omega 3 ajuta in tratarea diabetului de tip 2
Diabetul de tip 2 reprezintă incapacitatea organismului de a sintetiza zahărul din sânge, datorită funcţionării incorecte a pancreasului (care produce insulină). Astfel, suferinzii de diabet trebuie să îşi menţină sub control cantitatea de zahăr din organism prin urmarea tratamentului şi a unei diete stricte, care să excludă zahărul.
Omega 3 ajută în tratarea diabetului de tip 2 – ce dietă trebuie să urmeze suferinzii de diabet?

Diabetul de tip 2 impune numeroase restricţii alimentare, nu doar în ce priveşte eliminarea zaharurilor. Suferinzii de diabet sunt extrem de expuşi riscurilor apariţiei bolilor cardiovasculare. Greutatea corporală este un alt element critic ce trebuie menţinut sub control, întrucât persoanele supraponderale riscă complicaţii grave asociate diabetului de tip 2, inclusiv infarctul miocardic.
De aceea, persoanele care suferă de diabet trebuie să-şi schimbe complet dieta, evitând alimentele bogate în grăsimi, cum ar fi carnea roşie. În schimb, alimentele bogate în fibre, antioxidanţi, vitamine şi minerale trebuie consumate frecvent, în cadrul a 4-6 mese pe zi. Între aceste elemente, peştele, în special cel oceanic, trebuie să aibă o pondere semnificativă.
Somonul (nu cel de crescătorie), tuna şi macroul au un lucru în comun: sunt specii de peşte oceanic, bogat în acizi graşi Omega 3, 6 şi 9. Pentru suferinzii de diabet, aceste substanţe, pe care organismul omenesc nu le poate produce, sunt esenţiale pentru menţinerea unei stări bune de sănătate şi evitarea complicaţiilor produse de nivelul ridicat de glicemie.
Omega 3 ajută în tratarea diabetului de tip 2 – Care este rolul acizilor graşi în tratamentul diabetului?

Medicii şi cercetătorii au efectuat numeroase studii asupra acizilor graşi, observând că popoarele care au o dietă bogată în Omega 3, 6 şi 9 se bucură de o longevitate mai mare şi o stare de sănătate superioară altor popoare, care urmează un regim alimentar mai sărac în aceste elemente. Astfel, s-a descoperit rolul esenţial al acizilor graşi în reglarea şi fortificarea sistemului imunitar, fluidizarea fluxului sanguin în vene şi artere, controlul numărului de trigliceride în sânge şi menţinere sub control a nivelului glucozei şi colesterolului în sânge.
Astfel, Omega 3 favorizează producerea de colesterol „bun” (HDL) şi reducerea colesterolului tip LDL. Astfel, venele şi arterele sunt menţinute curate, fluxul sanguin este constant şi se evită crearea condiţiilor pentru instalarea bolilor cardiovasculare.
Prevenirea instalării diabetului

După cum am menţionat la începutul acestui articol, diabetul de tip 2 apare în urma dezechilibrului în funcţionarea pancreasului. Acesta nu mai produce o cantitate suficientă de insulină – substanţa responsabilă cu absorbţia şi procesarea zahărului din sânge.
Studiile clinice au demonstrat că o dietă sănătoasă, bogată în Omega 3 şi alţi acizi graşi, este foarte importantă în prevenirea instalării diabetului de tip 2. Aceşti acizi graşi contribuie la buna funcţionare a pancreasului şi menţin echilibrul în procesele digestive ale organismului nostru.
Aşadar, alegeţi să vă hrăniţi sănătos, prin includerea de alimente precum peşte oceanic, ulei de măsline, avocado sau fasole, bogate în acizi graşi, proteine, vitamine şi minerale. Puteţi să suplimentaţi aportul de Omega 3 prin suplimente cu spirulină sau echinacea, dar puneţi accent pe o alimentaţie sănătoasă şi echilibrată.


Cu un Like vezi tot ce publicăm:

Ai ceva de adăugat?...

*