Acizii grași Omega-3 te pot ajuta să pierzi din greutate

Pierderea în greutatea este obiectivul multora dintre noi, așa că majoritatea persoanelor cercetează dietele moderne, încearcă să afle care sunt cele mai indicate alimente care susțin pierderea acelor kilograme încăpățânate și care sunt alimentele care numaidecât trebuie evitate.

Close up of a measuring tape around slim beautiful waist.

Cel mai probabil, tot cercetând și citind tot felul de informații, ați aflat deja că peștele este un aliment foarte dezbătut când vine vorba de dietele pentru slăbire. Poate că ați auzit de milioane de ori că peștele este un aliment minunat pentru o bună stare generală de sănătate și acum vă întrebați dacă, într-adevăr, peștele vă poate ajuta să scăpați de kilogramele în plus. Răspunsul este da, atât peștele, cât și suplimentele de Omega-3 sau uleiul de pește pur vă pot ajuta să câștigați lupta împotriva kilogramelor.

Peștele ca aliment de bază în dietele de slăbire

În general, consumul de pește este o parte esențială a unei alimentații echilibrate deoarece oferă beneficii unice pentru starea noastră de sănătate. Studiile efectuate de oamenii de știință arată că prin încorporarea peștilor în dietele de slăbire nu doar că veți reuși să pierdeți acele kilograme în plus, dat totodată veți reduce nivelurile de glucoză și de colesterol. Acest aspect este foarte îmbucurător, întrucât nu despre multe alimente se poate afirma că ne ajută să slăbim, luptând totodată împotriva bolilor de inimă.

De asemenea, studiile au dovedit că peștii care au un nivel ridicat de acizi grași Omega-3 sunt deosebit de eficienți în pierderea kilogramelor în plus. La fel de indicate sunt și suplimentele alimentare cu acizi grași Omega-3, deoarece acești acizi contribuie la pierderea în greutate și combat tensiunea arterială.

Calorii mai dense, mai mulți nutrienți

Un alt motiv pentru care consumul de pește contribuie la pierderea în greutate este că, în comparație cu alte alimente cum ar fi carnea roșie, peștele conține o fracțiune din calorii, dar oferă aproape aceeași cantitate de nutrienți. Din acest motiv, peștele este considerat ca fiind o sursă de proteine slabe, deoarece prezintă un raport ridicat între nutrienți și calorii. Într-o dietă echilibrată, doriți să maximizați substanțele nutritive și să reduceți la minimum numărul de calorii pentru a ajunge la greutatea dorită. Consumând pește în mod frecvent, veți reduce numărul de calorii și de carbohidrați, fără a fi înfometați. Dacă veți consuma calorii mai dense, adică acele calorii cu cei mai mulți nutrienți, veți reduce drastic cantitatea de alimente pe care o consumați, deoarece vă veți sătura mai repede.

Totuși, trebuie să rețineți că peștele nu este un aliment miraculos cu care puteți pierde kilogramele în plus. Peștele și suplimentele cu Omega-3 ar trebui încorporate într-o dietă sănătoasă, echilibrată și moderat restrictivă, dacă doriți să vedeți o diferență pe cântar.

Înlocuind carnea roșie cu pește, veți mări consumul de nutrienți, reducând în același timp aportul caloric. Cu toate acestea, există și alte măsuri pe care le puteți aborda pentru a pierde din greutate. Consumul corespunzător de apă, cel puțin 30 de minute de exerciții fizice în fiecare zi, un program regulat de somn sunt toate necesare pentru o stare excelentă de sănătate și pentru atingerea obiectivului dorit.


Cu un Like vezi tot ce publicăm:

Ai ceva de adăugat?...

*