Cât de importanți sunt acizii grași Omega 3 în alimentația copiilor?

Studiile realizate de-a lungul timpului au demonstrat faptul că acizii grași Omega 3 au un rol extrem de important în dezvoltarea copiilor și nu ar trebui să lipsească din alimentația lor. Cu toate acestea, încă există părinți care tratează cu superficialitate importanța acizilor grași Omega 3, neasingurându-se dacă cel mic primește doza zilnică recomandată.

În ce măsură contribuie acizii grași Omega 3 la dezvoltarea copiilor?

Un studiu recent a arătat faptul că majoritatea școlarilor suferă de deficiență de acizi grași Omega 3, iar acest lucru se observă în mod special într-o situație școlară mai puțin bună. Acizii grași Omega 3 au un rol esențial în funcționarea creierului, ajutându-i pe cei mici să se concentreze mai bine, să poată reține mai multe lucruri și să facă anumite conexiuni mai ușor. În același timp, Omega 3 contribuie și la susținerea sistemului nervos și a ochilor, protejează sistemul cardiovascular și ameliorează simptomele anumitor afecțiuni cum ar fi dislexia, dispraxia sau ADHD.

Administrarea acizilor grași Omega 3 încă de la o vârstă fragedă ajută la dezvoltarea neurocognitivă. Mai exact, în primii ani de viață, creierul unui copil trece printr-un proces rapid de dezvoltare, până la vârsta de 3 ani, acesta ajungând la aproximativ 80% din volumul creierului unui adult. Cercetătorii susțin că acizii grași Omega 3 ajută foarte mult la dezvoltarea neurocognitivă a copilului deoarece creierului este format în proporție de 60% din grăsimi.

Acizii grași DHA și EPA – ce rol are fiecare?

Acizii grași Omega 3 au în componența lor acid docosahexaenoic (DHA) și acid eicosapentaenoic (EPA). Acești doi compuși se găsesc în structura creierului și susțin funcționarea cerebrală și funcțiile mentale. Cu alte cuvinte, atât DHA, cât și EPA, ajută la dezvoltarea neurocognitivă a copilului, motiv pentru care nu ar trebui să lipsească din alimentația sa. Doza zilnică de acizi grași Omega 3 ajută și la susținerea sistemului imunitar și la dezvoltarea sănătoasă a copiilor. Spre exemplu, specialiștii au observat faptul că bebelușii nou-născuți, cu vârsta de până la o lună, care au avut în alimentație acizi grași Omega 3 au dezvoltat o coordonare mult mai bună mână-ochi, față de cei care nu au primit suficient Omega 3. Dacă sunt alăptați natural, copiii primesc de la mamă cantitatea necesară de Omega 3, dacă și aceasta se asigură că își ia aportul zilnic de Omega 3, iar dacă bebelușii sunt hrăniți cu lapte praf, este necesar ca formula de lapte să conțină cel puțin 19 mg DHA pe porție.

Uleiul de pește – cea mai bună sursă de Omega 3?

Uleiul de pește este folosit de părinți în alimentația copiilor de foarte mulți ani, fiind o sursă excelentă de EPA și DHA. Administrarea uleiului de pește are multe beneficii pentru cei mici, atât din punct de vedere al sănătății, cât și pe plan mental. Numeroase studii au demonstrat faptul că uleiul de pește poate ajuta mai ales în cazul copiilor care suferă de ADHD sau autism. În cazul lor, s-a observat o ameliorare a anumitor simptome, cum ar fi deficitul de atenție sau hiperactivitatea și a dus la o creștere a capacității de socializare și concentrare.

Un lucru important de menționat este faptul că uleiul de pește trebuie foarte bine ales pentru că anumite tipuri de ulei pot conține mercur. În plus, trebuie să ții cont și de faptul că uleiul de pește nu are un gust chiar atât de bun și poate fi destul de greu de administrat copiilor. Din fericire, există și variante de ulei de pește 100% pur și cu un gust bun, cum ar fi uleiul din ficat de cod pentru copii de la Lysi. În plus, acest ulei este și îmbogățit cu vitamina D și acizi grași Omega 3, fiind un aliat bun al sistemului imunitar, mai ales în sezonul rece. Încearcă-l și tu!


Cu un Like vezi tot ce publicăm:

Ai ceva de adăugat?...

*